Pictură de Galina Vieru
ROZA VÂNTURILOR | ADIEREA MISTRAL[Ă]
AZI DESPRE UȘI TRÂNTITE
Moy ţvet nastroenia ciornâi… moi ţvet nastroenia sinii…
Not red…
Black mood…
Egor Krid. Timati. GeeGun feat…
O zi, două, două luni… Şi… nu am trântit uşa. Am închis-o încetişşşşor. Să nu se audă de la vecini. Dar şi pentru că da, recunosc acum, am închis-o atât de încet, pentru că mă temeam de un dialog prea tranşant cu inima mea, era prea riscant acum, s-ar fi oprit să mai bată… Trebuia să îi las o speranţă vagă de tot că acelaşi bărbat va reveni într-o zi. Aşa ca în filme, cărţi şi în poveştile altora.
În aceeaşi apă nu se intră de două ori? Prostii!
Era chiar în noaptea ceea dintre ani și când și-a zis că trebuie să facă curat. Curat în mintea ei doar. Că blidele erau spălate. Pardoseala lustruită. Salatele la frigider. Paharele noi, setul întreg. Șampania scumpă. Sandalele cu toc aliniate lângă oglindă, iar rochia roșie din mătase lunecoasă abia de se mai ținea prin cele două bretele de umeraș și își aștepta momentul de glorie.
Ei, nu vă imaginaţi că a fost chiar un moment. Când s-a lăsat întunericul, s-au adunat în aceeaşi casă două femei care nu aveau cu cine întâlni Revelionul. Două femei. Una singură. Iar alta în drumul spre singurătatea care urma să vină ca un sedativ. Au decis să îşi petreacă acea seară cunoscându-şi mai bine copiii. Iar aceştia, happy, o făceau pe DJ-ii sau pe maturii care ştiu „cum ne putem arunca gândurile negre din cap”. „Ca să scăpaţi de ele, nu trebuie decât să alergaţi în patru labe pe scări, în sus şi în jos! Şi se face curat!”
Ce s-au mai distrat cu toţii! Ele au ţocănit prin casă pe ritmurile preferate de copiii lor şi s-au prefăcut fericite. Nu a fost chiar uşor, deşi au avut momente în care chiar s-au simţit aşa.
Prima credea că a închis uşa definitiv şi că nu va mai reveni niciodată într-o casă în care centrala performantă nu putea împrăştia frigul.
A doua avea de închis uşa pe care în loc să intre bucuria, intra suferinţa. Trebuie să înţeleagă că nu era modelul cela de uşă totuşi… Dar era roşie, ca în filmele cu decoruri mediteraneene şi ea… voia roşu. A decis să adune tremurândă bucăţile de suflet împrăştiate fără noimă peste tot şi să se înalţe din nou. Mai întâi pe tocuri şi după aceea în interiorul ei.
Trebuia să înceteze să se mai amăgească. Trebuia să fie sinceră. Era greu. E dificil să renunţi la propriile iluzii, e complicat să înţelegi că eşti singură nu pentru că eşti mai rea, ci pentru că aşa e viaţa. GeeGun Feat. Ti tak ahuienna.. ahuenna… ahuenna.
De trei zile, ea, rusofoba, asculta muzică rusească. În muzica ruşilor găsea cumva mai mult cinism și de asta avea ea nevoie. Miorlăitul de la Kiss Fm îi făcea rău.
Ti tak ahuenna.. ahuenna… ti v miom dăănka…
… Poţi închide orice uşi. Le poţi trânti, le poţi apropia cu grijă, le mai poţi lăsa întredeschise puţin. Doar uşa durerii nu o poţi închide imediat. Uşa inimii nu o poţi trânti. Reuşeşti abia când nu îţi mai pasă.
„Stimaţi pasageri, urmează staţia Nostalgie. Apoi Vama Veche. Apoi „Nu-mi mai pasă”. Încă puţin…
Ţvet nastroenia ciornâi… Tî ahuenna, ahuenna…