În discuție cu Rodica Ciorănică
Foto: Gabriel Escu
Cum te-ai simți dacă ai sta cu Dumnezeu la un pahar?
Probabil că aș avea senzația că tocmai am ajuns în rai, ceea ce m-ar mira foarte tare. M-ar mira și că am ajuns în rai (asta, da, surpriză!) și că Dumnezeu și-a făcut timp pentru mine. OK, poate că dincolo nu există timp, ci doar o foarte lungă eternitate (eternitatea e lungă, mai ales spre final, cum spunea Woody Allen), prin urmare, expresia „Dumnezeu și-a făcut timp pentru mine” nici măcar nu este corectă. Sau poate că e corectă, iar eu și Dumnezeu nu ne aflăm în rai, ci undeva prin București. Sunt multe localuri în București unde Dumnezeu s-ar putea simți bine.
Și dacă ar vrea să-i torni ce vrei tu, care crezi că e băutura ce v-ar dezlega limbile?
Vinul, aș zice, și nu neapărat pentru că, așa cum se spune, in vino veritas. Nu prea aș putea să-mi imaginez că Dumnezeu bea bere sau vodcă, de exemplu. Vinul are noblețe, iar vinul roșu se află adesea în situația de a ipostazia sângele Domnului. Deci, un vin roșu, sec sau demisec, ar fi numai bun pentru a ne dezlega limbile, deși mă tem că eu aș prefera să mă ascund în gura tăcerii și să-L las pe Dumnezeu să spună ce are de spus, căci El pe toate le știe, pe când eu sunt doar un biet muritor care doar dintr-o întâmplare am ajuns cu El la aceeași masă.
Simt că nu I-ai cere nimic, dar dacă ar insista El, ai să o faci...?
Dacă ar insista să îi cer ceva, poate că i-aș cere să nu mai insiste… Glumesc. Dacă i-aș cere bani sau chestii materiale, mai mult ca sigur că l-aș dezamăgi profund și mi-ar spune că n-am înțeles nimic din viață, că am trăit degeaba până la vârsta asta (am 45 de ani), ceea ce ar fi corect. Dumnezeu nu poate spune decât lucruri corecte, fiindcă de aia e Dumnezeu. Foarte probabil că i-aș cere ceva pentru copiii mei, să fie sănătoși și să aibă puterea de a-și atinge visurile, ceva de genul ăsta i-aș cere.
Dacă într-o zi s-ar anunța curățenie generală și ar trebui să alegi doar 10 lucruri pe care le iubești ca să mergi cu ele mai departe, care ar fi acestea?
Eu încerc să nu mă atașez de lucruri, deși nu îmi iese întotdeauna. Dar lucruri pe care să le iubesc nu știu să existe. Există lucruri de care am nevoie, asta da, dar asta e altceva. Am nevoie de pantofi, de haine, de periuță de dinți etc., dar nu îmi iubesc pantofii, hainele, periuțele de dinți. Revenind la întrebare, cele zece lucruri pe care le-aș alege ca să pot merge mai departe (pe drumul meu) ar fi: biblioteca (cu asta trișez puțin, știu), telefonul, un stilou, un caiet, laptop-ul (încărcătorul e inclus), un microfon, un recorder, căști audio, încă un stilou și încă un caiet.
Trebuia să faci Economie ca să ajungi scriitor?
Nu, faptul că am absolvit, în 1999, Academia de Studii Economice din București a fost un accident. Asta nu are și nu a avut absolut nici o legătură cu scrisul meu. Din fericire pentru mine, în 2010, am absolvit și Facultatea de Filozofie, și asta chiar mi-a folosit.
Melcul Prinț si Melc Capone... și New-York-ul din Melxopotamia... mi se par fascinanți. De unde i-ai scos?
I-am scos din pălăria imaginației. Pălăria asta este foarte adâncă și, dacă știi cum să plonjezi în ea și cum să îți ții respirația în timp ce te scufunzi în apele ei, poți reveni la suprafață cu tot felul de povești și cu tot felul de personaje.
Ce carte de-a ta ai lua-o cu tine oricând, oriunde?
Dacă ar fi să iau cu mine vreuna dintre cărțile mele, aș lua una pe care nu am scris-o încă.
Care crezi că a fost cel mai genial gând ce ți-a venit vreodată?
Nu știu. Încerc să mă țin departe de gândul că aș avea gânduri geniale.
Te acuză mulți de aroganță dintre cei care te cunosc doar de la radio?
Da. Unora le par arogant, ceea ce nu mă deranjează. Nimeni n-are control asupra percepției celorlalți și nici nu are sens să îți bați capul cu asta. Dacă X spune despre mine că sunt cretin, nu înseamnă că sunt cretin. Dacă Y spune despre mine că sunt genial, nu înseamnă că sunt genial. Sunt doar percepții, iar unele se întâmplă să se bată în cap cu altele, așa că cel mai bine e să îți vezi de treabă, iar oamenii să spună și să creadă orice despre oricine.
Zi-mi trei români din actualitatea românească pe care îi admiri.
Simona Tivadar (medic, scriitoare), Marius Chivu (scriitor) și Gabriel Liiceanu (filozof).
Care sunt primele lucruri care îți vin în minte atunci când e vorba despre Moldova noastră?
Femei frumoase, grai dulce, vin bun.
Presupun că ai ascultat și tu „Planeta Moldova”... ai râs?
Am ascultat și am râs.
Cum l-ai cunoscut pe Mitoș?
L-am cunoscut cu aproape douăzeci de ani în urmă, la un târg de carte, apoi, din 2004, am devenit colegi la Radio Guerrilla, unde ne-am și împrietenit.
Sunteți prieteni? Sau doar buni colegi?
E un amestec de prietenie și colegialitate, n-aș ști să spun cu exactitate proporțiile.
Voi munciți diminețile. Obișnuiți să vă vedeți seara la un pahar de vin, șpriț adică (că voi beți șpriț, or, noi, moldovenii, nu stricăm vinul cu apa...)?
În ultima vreme ne-am mai întâlnit și în afara Războiului, pe la lecturi de poezie, diverse discuții organizate sau șprițuri cu colegii de la radio, dar șuetele unu la unu au cam dispărut.
Sunt multe lucruri pe care le enunțăm/spunem altfel, diferit... v-a trebuit ceva timp ca să ne înțelegeți din jumătate de vorbă?
Mie îmi place mult graiul moldovenesc basarabean, a cărui dulceață nu se regăsește decât într-o foarte mică măsură în cel moldovenesc din România. E o limbă română pitorească, dar n-aș zice că am nevoie de dicționar. Mi-ar plăcea, uneori, să pot vorbi și eu așa, dar nu prea îmi iese, chiar dacă sunt moldovean la bază, din Bacău, chiar din județ.
Când te enervează Războiul?
Când devine prea serios.
Ai vrut vreodată să emigrezi?
Nu știu dacă să emigrez, dar m-am gândit la posibilitatea de a pleca pentru o vreme din România, ceea ce probabil că se va și întâmpla la un moment dat.
Pentru ce iubești și pentru care lucruri nu îți place România?
Iubesc România pentru limba în care mă exprim, pentru oamenii pe care îi iubesc, pentru rădăcinile pe care le am aici, pentru momentele ei de trezie și de revoltă, pentru cuvântul „dor“, pentru muzica românească tradițională (nu, nu sunt rudă cu Maria Tănase!), pentru că doar în România cuvântul „acasă“ are cu adevărat sens pentru mine, și nu îmi place deloc că, sistematic, se votează prost și tot ajung în funcții importante tot felul de personaje dubioase, care pun interesele personale mai presus de interesul țării.
La Chișinău, în vise disperate, unirea revine... Cum te uiți la asta?
M-aș bucura foarte mult să prind în timpul vieții mele momentul când România și Republica Moldova redevin o singură țară și o singură națiune. Eu empatizez foarte tare cu această cauză și pentru că am mulți prieteni basarabeni, ba chiar am și avut câteva iubite din Republica Moldova, așa că, într-un fel, am Basarabia în sânge.
Să te întreb și despre femei?
Sigur, întreabă-mă!
Hai zi-mi despre femeile pe care le iubești.
Există câteva femei pe care le iubesc. Încep cu mama, căci viața mea a început cu ea. Mama este cel mai bun om din lume. Între noi există nu doar dragoste, ci și telepatie. Mama simte tot ce mi se întâmplă. Ori de câte ori mi-a fost greu, ea a știut fără ca eu să-i spun. Cuvintele ei, vocea ei au fost mereu balsam pentru mine. E prima persoană pe care o sun, asta în cazul în care nu mi-o ia ea înainte, atunci când am ceva pe suflet. Sora mea, Simona, cu doi ani mai mare decât mine, este, de asemenea, una dintre ancorele importante ale vieții mele. Și ea este un om foarte bun. Cred că ea a luat toată bunătatea de la părinții noștri, mie mi-a lăsat foarte puțină. Iubita mea, Alexandra, e din Iași, deci moldoveancă, deci foarte aproape de granița cu Basarabia. Fără ea, viața mea ar fi un haos. Nu în ultimul rând, deși încă nu este femeie, e fiica mea, Adora, care are nouă ani. Ea este un alt eu al meu. Ea și Sacha, băiatul meu, sunt oamenii de la care am învățat cel mai mult în ultimii ani.
De ce unii își găsesc dragostea, iar alții niciodată?
Dragostea îi găsește doar pe cei care sunt pregătiți să o primească și să o recunoască.
Ai întâlnit oameni fără inimă?
Nu. Am întâlnit oameni răi, chiar și când m-am privit în oglindă, dar viața m-a învățat că nu există oameni fundamental răi. Răul, cum zicea Socrate, se naște din ignoranță. Toți oamenii se nasc buni, doar că, pe drumul vieții, unora li se întâmplă lucruri îngrozitoare, care îi transformă. Ignoranța este și ea un lucru îngrozitor.
Ți-ai dat inima pentru alții?
Da, mi-am dat-o. Nu poți să iubești fără să îți pui inima pe masă. Nu poți să scrii fără să pui ceva din sufletul tău în poveștile și poemele pe care le scrii. De fapt, orice ai face, fie că scrii un roman, fie că faci o ciorbă, trebuie să pui suflet. Îmi amintesc că într-o zi, i-am gătit fiicei mele niște pui cu smântână și am făcut și o mămăligă în care am pus lapte în loc de apă, plus niște rozmarin. După ce a luat prima înghițitură, Adora a exclamat: „Vaaai, cât e de buuun!”, „Da, e bun pentru că am pus suflet în mâncarea asta”, i-am zis. „Asta înseamnă că acum nu mai ai suflet?!”, m-a întrebat. I-am spus că sufletul e ceva ce nu se termină niciodată, și s-a liniștit.
