REDITORIAL
Vara asta, cu haosul şi confuziile ei climaterice, m-a derutat cu totul. M-am abandonat în birouri, lucrului fără sfârşit şi, zile în şir, m-am temut că nu le mai văd capătul. E o autocondamnare, nu învinuesc pe nimeni. Vrei să le faci pe toate ca după să poţi evada. Dar nu găseşti niciodată acel punct în care totul e pus la punct...
Vara asta ne-a încurajat manifestările artistice.
Naştem concepte. Căutăm artistism.
Fotografiem. Căutăm nuanţe pe care obiectivul nu le observă. Profunzime. Dorinţe ascunse. Frici ruşinate.
Lăsăm culorile să se aştearnă în jurul nostru ca într-un tango al inimii.
Stăm la interviuri de sfârşitul lumii. Căutăm bucurie. Găsim drame.
Ne bucurăm că nu mai există restricţii. Aproape nu mai există.
Alungăm gândul că oricând se poate spulbera poezia. Libertatea asta, liniştea asta.
Încă mi-e frică să zbor. Dar ştiu că e doar o chestie de timp.
Îmi plac ritualurile.
Ceaiul detox şi cafeaua cu zahăr când e prea acră lumea.
Revistele pentru colecţie. Gândurile veşnice ce nu au treabă cu timpul. Nici cu filtrele Instagramului perfect al imperfecţilor.
Rochiile de acum câteva sezoane. În care vreau să încap ca atunci... Şi sandalele. Filmele cu Ornella și Adriano. Apusul cuminte.
Ploaia caldă peste nesfârşitul din ochii noştri.
Cu drag, Rodica Ciorãnicã