Text: Doina Popa
Foto: Sergiu Rotaru
Vizita noastră la Nuferi lalele Bardar, într-o zi de miercuri, la oră matinală, a găsit nuferii în floare. O imagine ce cu siguranță impresionează, prin finețea florilor ce răsar dintre frunze mari, prin diversitatea de culoare a nuferilor – de la galben solar, până la roșu cu nuanțe de negru și prin armonia pe care ți-o comunică calea nuferilor pe apă. Dacă vii aici în afara weekendului, cu siguranță găsești mediul perfect pentru meditație, iar zilele de odihnă înconjoară balta cu nuferi cu bucuria vizitatorilor și veselia copiilor. Nuferi lalele Bardar, la 15 minute de Chișinău, este o întindere în care tronează natura veritabilă, respectată și îngrijită de proprietarii – florarii familiei Luchița.
„O baltă cu aligatori în statul Florida – prima mea întâlnire cu nuferii”
Gheorghe Luchița
Nuferii. Erau departe, printre crocodili, într-o baltă, undeva în statul Florida. Și tot ce e greu de obținut și la ce nu ai acces, e dorit. Baltă eu aveam acasă, la Bardar, așa că am decis că trebuie numaidecât să-mi sădesc și eu niște nuferi.
Am studiat în Florida pentru a reveni acasă. Aceasta era și condiția, eram obligat să revin. Nu regret. Îmi place să-mi fac țara mai frumoasă.
Aceasta este prima fermă de lalele din Republica Moldova. Noi ne specializăm în flori de primăvară. Prima baltă cu nuferi colorați în Republica Moldova este aici. În afară de lalele mai creștem alte flori de primăvară, precum narcise, zambile, brândușe, iriși, tot felul de viorele, ghiocei... tot ce înflorește în perioada martie – aprilie.
Nuferi lalele Bardar a fost întotdeauna deschis pentru vizitatori, întotdeauna gratuit până în acest an. Doar că anul acesta este cam special, oamenii nu mai au posibilitatea de a merge la mare, în călătorii, așa că descoperă destinații interne și sunt prea mulți doritori de a intra, prea mari sunt riscurile și ca, pur și simplu, să nu vină atât de mulți, facem selecția prin a face un bine – intrarea presupune o donație de minim 50 de lei de persoană pentru fundația Donează pentru copii. Pentru copii intrarea rămâne oricând gratuită, precum și cei care cumpără flori de la fermă, au acces gratuit anul împrejur aici. Nu e nici o taxă pentru fotografieri profesionale. Nu ne ocupăm cu ceea ce nu e al nostru.
Încercăm să păstrăm plantele locale. Cadrul natural din jur este creat de natură, nu de mâna florarilor.
Dacă nu au dăunători, odată plantați, nuferii cresc fără cerințe speciale, se dezvoltă. Ce-i drept, dăunători sunt foarte mulți... începând cu melcii care sunt ierbivori, tot felul de pești ierbivori. În privința apei – apa trebuie să fie cât mai murdară, verde-brună, cu multe substanțe organice, minerale. În apă curgătoare sau unde sunt puține substanțe nutritive, puteți vedea doar frunze, fără flori.
Dacă doriți nuferi, faceți direct plantații mai mari, unde e unul – el suferă și luptă cu mediul din jur. Însă, în număr mare – 10-20 de nuferi, ei devin o forță și mai bine rezistă dăunătorilor.
Nufărul are un miros larg cunoscut. Aroma nuferilor este utilizată în industria chimică, se adaugă la detergenți, săpunuri, la multe alte substanțe care în mod normal au un miros foarte neplăcut. Mirosul de nuferi este unul din puținele care combate alte mirosuri. Diferite soiuri de nufăr au diferite nuanțe și arome – citrice, bomboane, vanilie... Când am mirosit prima dată un nufăr, mi s-a părut atât de deosebit... cred că nu are asociere. Mirosul de nufăr este miros de nufăr.