Foto: Sergiu Rotaru
Text: Aneta Popov
Model: Ecaterina Cleis
Styling: Denis Puiu
O sămânță de iasomie a fost dusă de vânt între ruinele unui templu vechi. Nici pământ fertil, nici soare, nici apă nu avea, dar un mic pui a răsărit, printre acei bolovani gigantici. Iasomia nu putea crește într-un asemenea mediu. Dacă la început se străduia să ajungă măcar la o rază de soare, după și-a pierdut puterea de a mai lupta.
Într-o noapte furtunoasă, fulgerul a lovit direct în piatra sub care creștea iasomia și a fragmentat-o în două. Cu ultimele forțe din interior, iasomia s-a întins spre cer. După atâta întuneric și suferință, în sfârșit, floarea a ajuns la lumină. S-a vindecat, s-a făcut verde, a înflorit frumos și acum a îmbibat vecinătatea templului cu un miros fermecător.
Așa se întâmplă și cu sufletele noastre. Trecem, de multe ori, prin atâta beznă (tristețe, anxietate, depresie) că ni se pare că nu mai ajungem la lumină. Dar lumină există: la orice capăt al tunelului, în orice situație, după orice piatră. Lumină există și prin lumină ne vindecăm, ca iasomia prin fotosinteză.
