FRUMUSEȚEA CA O ARTĂ
Adelina Crudu este câștigătoarea concursului pentru cel mai bun Case Report cu utilizarea RRS HA LONG LASTING, organizat de compania ROFILENA. Participantele au fost motivate cu premii, iar top 3 câștigătoare au fost selectate în funcție de numărul aprecierilor pe rețelele de socializare.
***RRS HA Long Lasting este un produs hibrid cu efect de ușoară volumizare, biorevitalizare și hidratare. Conține 15 aminoacizi și oferă rezultate remarcabile pe o perioadă de timp îndelungată.
Să facem cunoștință cu cea mai tare dintre ele!
Mă numesc Adelina Crudu, absolventă a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Sunt medic cosmetolog și fondatoarea salonului Beauty District.
În domeniul esteticii am ajuns absolut întâmplător. Aceasta nu cred că s-a regăsit vreodată printre planurile mele. În perioada studenției aveam și un job de asistentă medicală într-un spital din Chișinău, iar într-o zi mi-a apărut în față un anunț despre recrutarea personalului într-un salon de remodelare corporală. Nu am stat mult pe gânduri, am mers la interviu și a urmat perioada de probă, pe care am trecut-o cu brio. Astfel, m-au angajat. Peste un an, m-am gândit să las cosmetologia și să mă concentrez pe medicină, dar după aproximativ două luni totuși îi simțeam lipsa și am închiriat un spațiu într-un salon, unde mi-a continuat activitatea timp de doi ani, până am deschis ușile Beauty District.
Domeniul esteticii este unul extrem de frumos și complex, aici nu se lucrează doar cu corpul sau pielea pacientei, ci și cu sufletul acesteia. Estetica este despre artă, arta de a accentua trăsăturile frumoase ale fiecăruia, iar eu în cinci ani de activitate am înțeles că pot și îmi place să fac asta.
Principiile mele de lucru
- Mă străduiesc mereu să fac în așa fel, încât fiecare pacient să se simtă liber când pășește pragul cabinetului.
- Consultația începe neapărat cu colectarea minuțioasă a anamnezei pacientului.
- Ascult cu atenție care sunt așteptările pacientului de la procedurile pe care urmează să le efectuăm.
- Dacă pacientul își dorește modificări care în viziunea mea nu îi avantajează înfățișarea, acesta primește refuz în efectuarea procedurii.
Preparatul LoLa este dragoste la prima vedere! M-a cucerit prin concentrația de ingrediente active și caracteristicile sale irepetabile. Este ușor de injectat, pacientul își poate continua rutina zilnică imediat după procedură - pentru că se injectează în anumite puncte active, fără semne, fără perioadă de recuperare. Rezultatele pot fi observate imediat, iar pe parcursul următoarelor săptămâni pacienții revin cu recenzii și mulțumiri pentru pielea lor care continuă să se schimbe spre bine.
Sloganul după care mă ghidez. Dragostea de frumusețe este GUST. Crearea de frumusețe este ARTĂ.
Foto: Elisabeth Cujba (Zhiltsova)