Marius Solcan .
CEL CARE A FĂCUT-O PE MARLÈNE

Marius, salut. Vreau povestea ta. Studii bune acasă, studii bune în afară și un loc sub soare pe care îl construiești din nou acasă… very interesting!
Sunt din Chișinău, am făcut un an de liceu în SUA în baza unei burse de studii și, eventual, facultatea la Copenhaga. Tot acolo mi-am descoperit pasiunea pentru baruri, cocktailuri și toate lucrurile care vin la pachet cu asta.

După mai mulți ani de lucru în acest domeniu, am reușit să revin și să deschid un cocktail bar acasă. Momentan savurez această plăcere și încerc concomitent să evit supra-oboseala.

În ce familie te-ai născut, educat? Ce așteptări au avut părinții de la tine?
Ambii părinți sunt profesori universitari – suficient de zis că au puține tangențe cu lumea barurilor. Au avut parte de un șoc când am anunțat intenția de a reveni în țară pentru a deschide propriul bar, dar lucrurile s-au relaxat când au înțeles că știu ce fac și îmi cunosc bine meseria.

I-ai dezamăgit vreodată cu alegerile tale?
Fără îndoială și probabil de multe ori. Cred că e o parte sănătoasă din a crește și a-ți forma propria identitate.

Cum a apărut Marlène?
După ceva timp de trai și lucru în Copenhaga, simțeam nevoia să revin acasă. Am decis că cel mai bun mod de a o face ar fi să deschid ceva propriu și să aduc acasă cultura pe care am învățat-o și îndrăgit-o atât de mult. De asemenea, eram și îndrăgostit... și nu mai puteam să continui relația la distanță.

Având această idee în gând, nu a durat mult până am găsit o soluție. Pe partenerul meu de afaceri l-am întâlnit în avion, zburând spre Chișinău. El venea într-o călătorie și era curios să afle cât mai multe despre țara pe care o vizitează pentru prima dată. Eu eram după o seară de lucru grea și gata să-i povestesc toată istoria și legendele Moldovei pentru un pahar de spumant.

Astfel ne-am împrietenit și ne vedeam deja regulat la Copenhaga. La un moment dat, i-am povestit despre ideea de a aduce cultura cocktailurilor în Chișinău și ideea i-a surâs. A fost de acord să lucrăm împreună la acest proiect și ne-am apucat de lucru imediat. După o planificare și cercetare meticuloasă de aproape un an, am revenit acasă și am deschis Marlène.

E mereu plin. De oameni faini, nonconformiști. Cum iți explici?
Într-adevăr, am atras multă lume prin conceptul nostru. După cercetările pe care le-am făcut, și din propria experiență, am înțeles că oamenii din Chișinău, în mod special, își doresc spații frumoase în care să-și petreacă timpul într-un mod plăcut. Dacă mai oferi și băuturi gustoase pentru toate preferințele și o deservire prietenoasă, n-ai cum să dai greș.

Aveți face control?
Nu, dar suntem foarte atenți la ambianța pe care o creăm. Eu sunt de părere că oamenii care ne trec pragul la Marlène sunt oaspeți, nu clienți. Asta presupune o experiență mult mai cultivată pentru vizitator, dar vine și cu anumite reguli. Nu tolerăm nici o formă de impolitețe sau grosolănie față de alți oaspeți sau față de echipă.

Cum vezi această nouă generație? Vulnerabilă, puternică, care știe ce vrea sau fragilă și cu abonamente la psiholog?
Această nouă generație are în față niște provocări foarte confuze și dificile, inclusiv constantele comentarii din partea altor generații mai vechi. Cred că în conjunctura asta e esențial să dăm dovadă de empatie și să ajutăm acolo unde putem. În rest – copiii se vor descurca.

P.S. Cred că dacă am merge cu toții la psiholog, am avea o societate mult mai sănătoasă.
Cum au fost experiențele tale din afara țării?

Superbe în mare parte. Am învățat multe fiind plecat, inclusiv din lucruri neplăcute. Lumea e imensă și oamenii trăiesc impresionant de diferit, în locuri diferite. Cred că să trăiești într-o țară străină de la o vârstă fragedă e cel mai bun lucru pe care poți să-l faci pentru formarea ta, păcat că e atât de puțin accesibil.

Sesizez un nou trend. Tinerii, după ce au studiat peste hotare, revin acasă. Așa e?
Mi-aș dori să fie adevărat, dar nu știu dacă nu sunt deocamdată doar câteva abateri de la regulă. Dacă e așa sau nu, ar putea spune doar Biroul de Statistică.

E de bine sau de rău?
Fără îndoială, am avea enorm de câștigat pe seama asta, dar n-ar trebui să ne facem iluzii că ar fi un lucru magic și instantaneu.

Tinerii plecați la studii merg încolo la o vârstă critică și revin alți oameni, cu alte idealuri și convingeri. E inevitabil că asta ar stârni mai multe conflicte și neînțelegeri incomode, dar sunt optimist aici și cred că e un lucru benefic în final.

Bănuiesc ca ați trecut cu toții printr-un stres cultural când ați plecat de acasă, de la cald și bine...
E inevitabil să ai un șoc cultural când pleci cu traiul în altă parte, mai ales fiind tânăr. Același lucru e valid când revii. Asta face traiul în alte locuri atât de interesant. Perioadele de șoc cultural pe care le-am trăit au fost probabil cele mai dificile pentru mine, dar anume datorită lor am reușit să înțeleg ce îmi doresc de la mine și de la locurile din jurul meu.

Care a fost cea mai dezamăgitoare experiență?
E greu să ai dezamăgiri dacă tratezi majoritatea experiențelor drept lecții. Asta am încercat să fac, mai ales cât am fost plecat. Și am rămas doar cu memorii bune în acest sens.

Mulțumesc pentru cocktailul de povești! A fost fain!

1. Cum ți se pare Chișinăul de azi și oamenii lui?
Chișinău e un oraș contrastant, în care nu e simplu să trăiești. Aici avem parte de băltoace, monumente istorice distruse, câini vagabonzi și gunoi vizual în formă de publicitate... și e greu să nu te lași afectat de un astfel de fundal.

Alternativ, avem o mână de oameni frumoși, care își dedică viața lucrurilor frumoase și încearcă din greu să aducă un pic de lumină în această ecuație. De ei avem nevoie și trebuie să avem grijă, dacă sperăm să schimbăm vreodată lucrurile spre mai bine.

Anume această situație face traiul în Chișinău atât de interesant. Aici nu mă simt neapărat bine mereu, dar simt că aduc un aport la transformarea acestui spațiu, și asta bucură.

2. Încotro mergem?
Încotro o să vrem – respectiv trebuie să ne formulăm foarte atent dorințele.

3. Ce vis ai tu?
Dacă tot vorbim de casă, aș vrea să văd acest loc înflorind și cred că am șanse să prind asta în timpul vieții mele. Vreau să văd cum ne dezvoltăm un simț estetic, cum devenim mai buni și mai empatici. Aș vrea să redescoperim tactul, bunul gust și politețea și să zâmbim mai des.

4. Și generația ta ce vis are? Dacă există unul general.
Cred că dacă aș spune orice în numele generației mele, aș da greș, așa că mă abțin.