Se spune că moda și tendințele sunt două lucruri care nu se contopesc. A fi la modă, nu înseamnă mereu a fi în trend, așa cum și a fi în trend nu înseamnă a fi la modă.
Fashion-ul e despre stil și calitate, iar tendințele sunt despre ceva temporar în vitrinele magazinelor. Totuși, există unele trend-uri care rămân a fi eterne și mereu la modă.
În acest articol vom cerceta împreună care sunt tendințele la capitolul modei pentru sezonul următor, conform celebrelor case de fashion. Totodată, vom descoperi ce trend-uri vor rămâne și care pleca.
- Albastru cobalt
Deși culoarea lui 2023 este „Viva Magenta” (roșu spre roz), conform institutului Pantone, există o mulțime de alte nuanțe care joacă un rol important în acest an. Una dintre cele mai populare va fi albastru cobalt, un fel albăstrui închis, ceva mai electric, așa cum sugerează casele de modă ca David Koma, Cecilie Bahnsen & Alexander McQueen.
Poate fi ușor asortat cu negru, alb, maro, arginitiu, etc.
- Roz ca și vata dulce
Pe lângă albastru, tot la mare căutare va fi și culoarea roz palid, foarte florală și dulce, așa ca vata de zahăr.
Ideea provine de la band-urile Victoria Beckham, Acne Studios & Zimmermann și altele.
- Stofele transparente
Piesele vestimentare (rochii, bluze, fuste, etc.) create din stofă trasparentă vor fi un trend foarte actual în această primăvară-vară. Ele arată neordinar și pot fi un plus la orice ținută, dacă sunt asortate cum trebuie.
Vezi câteva idei mai jos, propuse de brand-urile Prada,Victoria Beckham, Miu Miu, Valentino, Bottega și multe altele.
- Pantalonii cu talia joasă
Da, deși sunt actuali și acum, pantalonii cu talia joasă vor fi un must-have și în sozonul cald din 2023, așa s-a văzut la show-urile de modă ale Givenchy, Stella McCartney, Zimmermann.
Nu este un trend pentru oricine, așa că dacă nu îl preferi, mai bine evită-l.
- Paietele de diferite mărimi, pe haine și accesorii
Se pare că celebrele brand-uri vor ca noi să arătăm de milioane în fiecare zi, nu doar de Anul Nou.
Paietele sunt un trend deosebit al sezonului ce urmează, așa că poți experimenta și tu cu acesta. O bluză, o fustă sau o poșetă din paiete pot fi cireașa de pe tort a outfit-ului tău, sugerează casele de modă ca Paco Rabanne, Valentino, Area, Michael Kors, Fendi, etc.
- Detaliile în stil boudoir
Așa cum corsetele erau extrem de populare anul trecut, așa și rochiile sau cămășile cu detalii în stil boudoir vor fi în 2023.
Dantela sau cusăturile specifice lenjeriei intime vor putea fi văzute și pe celelalte piese vestimentare. Puțină inspirație poți lua de la brand-urile Nensi Dojaka, Versace, Burberry și Tom Ford.
- Negru – nuanța verii
Sună straniu, nu-i așa?! Iată că Dior, Chloé, Louis Vuitton sunt de altă părere.
Celebrele brand-uri oferă o varietate de modele de haine pentru vară în culoarea neagră.
Deși nu e prea practic în sezonul estival, negru a fost mereu despre eleganță, mister și sexualitate.
Pentru zilele calde de vară, puteți opta pentru haine din stofă transparentă, găurită, din dantelă sau tricotată.
- Un motiv actual: inimioarele
Printurile cu inimi sau detalii de această formă sunt un laitmotiv al mai multor haine create de designerii de la Paul & Joe, Acne Studios, Moschino.
Inimioarele sunt cute, romantice și feminine. De ce să nu le purtăm în 2023?!
- Un alt motiv trendy – florile
Ca și inimile, florile tot sunt ceva feminin și drăguț.
Cu siguranță ai observat deja apariția detaliilor din flori prin magazine. Fie alea stofe cu flori, fie chiar accesorii în formă de flori – toate acestea sunt extrem de actuale în 2023, așa cum au demonstrat-o Loewe, Richard Quinn, Dior, etc.
- Costumele croite într-o nuanță soft
Probabil acesta e unul dintre trend-urile care NICIODATĂ nu va ieși din modă. E actual mereu.
În această primăvară, designerii de la Eudon Choi, Stella McCartney, Molly Goddard sau S.S. Daley au decis să creeze piese versatile și comode, din nuanțe naturale și palide.
Aceștia ne propun să purtăm pantaloni largi, sacouri oversized, fuste, veste și alte haine croite în stil clasic, dar să fie bej, maro deschis, verde pal, etc.
Cred că tendințele menționate mai sus se merită încercate. Cel puțin în această primăvară! Uneori, adoptând stiluri noi ne putem descoperi pe noi înșine și ne putem inventa propriul stil.
Text: Aneta Popov
Sursa foto: Pinterest, Google