Text: Zina Bivol
Foto: Mihail Turculeț
Cu el continuăm șirul, nu foarte lung, de oameni rari. Oameni care caută mereu, chinuiți de neastâmpărul minții și deranjați de imperfecțiunile ordinare ale lumii. Sergiu Beznițchi este bun prieten și cu „haide, pană colorată”, iar fiecare lansare de carte iese din tiparul standardelor obișnuite.
Mai nou, „Oamenii Ca Păpădiile” are miros proaspăt de tipografie și este o altă carte cu gânduri și expresii #beznițchiene.
Nașterea. A fost dată de sus, cu o meticulozitate specifică giuvaiergiului giuvaiergiilor. Iar locul a fost ales cu o atitudine extatică. Mim cârlionțat până aproape de 3 ani, am intrat „de-o vorbă” în universul generator de restriște cu surle și trâmbițe, anunțând dispeceratul acestei lumi că am ceva treabă pe-aici. Din doi părinți care s-au înțeles să mă lase să intru din iubire. Dacă e să rezum, atunci – Soare, Vânt, Cuvinte, Cifre, Aer și Dragoste.
Sacra normalitate. Izvorul cu apă rece de la Braicău și latul infinit al Nistrului de la Nimereuca m-au desenat cu o peniță, înmuiată în cerneala obținută din seva neamului meu. Mi s-au impus autoritar dragostea necondiționată a buneilor și trăsăturile geometrico-geografice ale acelor plaiuri atemporale.
Părinții. Semănat de toamnă. M-aș autointitula filistin, dacă nu aș recunoaște că le datorez, conform propriilor sondaje, sută la sută viața și, într-un procent covârșitor de mare, caracteristicile și setările, dar și colecțiile de mici talente, care mai ascunse, care mai de suprafață. Amândurora le-au plăcut cartea, litera și cuvântul, în toate sensurile permise de academicieni. Fapt pentru care, nepermis de mult, le sunt recunoscător.
Puterea de convingere și de lider. O am de la tâca Costache, pe care nu l-am cunoscut, pentru că l-au împușcat rușii la Soroca, la 9 mai 1945, pentru curajul de a spune adevărul, era un lider de calibru, deși nu a citit nicio carte de-a lui Maxwell. Se putea citi asta în privirea și postura lui. Această trăsătură i s-a transmis mamei, pe cale genetică. De acolo, dacă-mi permiteți, am și luat-o.
Și totuși jurnalismul. Sunt absolvent al ASEM. Hârtia oficială spune că sunt economist, cu aromă financiar-bancară. Nu sunt jurnalist. Nu sunt. Nu.
Radio. Tv. Rătăciri incurabile. Deviind de la traseu, bâtlanii au dat de Delta Dunării. Exact la fel, fără alte epitete și parabole, am nimerit noi într-o lume în plină dezvoltare, cu potențial creativ până la Calea Lactee și înapoi. Este succinta descriere a lansării postului de televiziune Jurnal TV. Exultant, reverberant, memorabil. Iar radioul a fost dintotdeauna iubirea mea de taină. De la Modern Club 805 până la Plus/Minus la Jurnal FM.
Cristina. Iubirea e făcută din intersecții și suprapuneri. Iar eu m-am împiedicat de magia instinctelor femeiești, mai bine zis, de șefa lor. Avantajele cunoașterii limbii ruse, m-au făcut să înțeleg unde se ascunde adevărul – CRistina.
Femei perfecte? Iertați-i necredinciosului necredincioșirea lui.
Bărbat puternic și fericit. Devii puternic atunci când înțelegi diferența dintre familie personală și anatomie impersonală. Iar fericirea e compusă din pietrele ce le primim pe parcursul vieții, numai că noi numim cu acest cuvânt cu totul altceva.
Lecții de viață. Indiscutabil, lecțiile de matematică au fost esența dezvoltării durabile a familiei noastre, de vreme ce am fost înconjurat de trei matematicieni. Și am crescut, fiind stropit cu funcții trigonometrice, ecuații cu minim două necunoscute sau drepte (socoteli), care, din când în când, contrar științei, se mai intersectau.
Amintiri care dor? Departamentul de Memorie și Aduceri Aminte e închis pentru reparații. Vă rugăm să reveniți în altă perioadă.
A ierta. Nu știu din ce e compus omul, dar știu că dacă penajul orgoliilor zgârie sufletul, atunci perioada de recuperare și iertare depinde de adâncitura produsă.
Valoare. Cred orbește că noi înșine suntem schimbarea și nu vorbele sau sfaturile pe care le dăm. Omul mut și bun poate servi ca un bun exemplu pentru un bun exemplu. A fi organic e stânjenitor, dar e salvator. A fi onest nu mai e atât de trendy, dar e vital.
Oameni păpădii. La finalul acestui an, interesant din punct de vedere istoric, am lansat un mic volum de poezii și poeme, care reprezintă modestele mele proteste, exprimate-n rime, dar și manifestările stângace de dragoste, în raport cu evenimentele ce ni s-au întâmplat în 2020, 2021 și 2022. Cartea se cheamă „Oamenii Ca Păpădiile” și (încă) poate fi găsită.
Mesaj. Scriu pentru a-mi găsi propria definiție a libertății.
