Ileana Rusu
FEMEIA DE LA POARTA ÎNCHISORII

Apropo, de ce Ileana și nu Lena, Elena, Leanca?
Pentru că eu sunt o Ileană.

De ce ai scris această carte?
Am văzut odată un film. Bun, tare bun. În care un tânăr încerca să ajungă scriitor. Întrebat fiind de ce nu se face jurnalist, a răspuns că... doar cei care scriu prost devin gazetari. Încă mai analizez acest mesaj, pentru că nu știu ce notă iau în ipostaza mea de om al presei care vrea să ajungă scriitor. Am scris această carte pentru că, cică, acum e tare la modă să scrii. No, am glumit! E cool să scrii! O altă glumă? Pentru că sunt scriitoare. Și pentru că am fost veșnic obsedată de ideea de a ieși în evidență. Și, cum influencer sau blogger e parcă prea târziu să ajung, am făcut ceea ce cred că pot cel mai bine. Să caut cuvinte. Poate, eventual, mă fac și live-eriță și povestesc #femeia de la poarta închisorii.

Pentru celebritate, bani sau pentru că ai văzut în asta o eliberare?
Celebritate, bani... Unde? Aici, la noi? Și care-i termenul de valabilitate al acestor două nuanțe combinate de la caz la caz? Mi le doresc? Hoa! Evident! Doar că s-au oprit cu limuzina de lux retro în alte stații. Ajung poate și pe la mine. Romanul, ca să știi și tu, dar și toți care îl vor citi sau deja l-au aruncat pe sub geanta cu gadgeturi, e unul plin de ficțiune. Povești inventate, ca să, EXACT! – șochez zăpăciții transformați după pandemie. N-aș vrea să mint, așa că recunosc: am scris și-am plâns. De mila lui Margo. Poate și a mea. Și a altor femei sau bărbați. Prea mult plâng după schema de tratament COVID. Oare ce mi-or fi injectat medicii?...

Ai fost deseori la porţi de închisoare?
Nici n-am plecat, metaforic vorbind, pentru că fiecare om are propria lui închisoare. Și poarta e una înaltă, care se deschide inimaginabil de greu. De gard nici nu mai vorbesc! În calitate de jurnalist, am fost, cred, în toate pușcăriile din țară. Un reportaj, un story prin ziarele de altădată, o delegație cu politica de drepturi. Au fost însă doi ani în care nu eu, dar Margo (ai cunoscut-o?), a tot trepădat pe la Cricova, la ușile din metal ale unui penitenciar din orășel. Căuta ziua de ieri. De fapt, nu știu ce căuta. Că acolo, în afară de iluzia libertății, nimeni n-a pierdut nimic.

Ai dormit în închisoare?
Șase nopți. Și n-am visat nimic. Ba da, am avut ceva în capul meu nocturn, dar cred că era de la anturaj.

Cum e să faci dragoste în penitenciar?
Altfel decât în altă parte. Știi că ești păzită de gardieni și actul devine mai sigur. Plus că ai și vecini peste perete, care fac la fel ca tine. Acolo, în paturile pușcăriei, se scriu cele mai tari scenarii pentru filme porno, doar că pentru doi. Că seara se încuie ușa și nu prea te poți combina cu alți inculpați, decât cu cel ales de tine. (Ce mai performanță!!!) Sunt tare perverși deținuții. Și la pat, și la acțiuni, și la scheme.

Am văzut interviuri la americani cu vedete care îşi recunosc orientarea sexuală diferită de a majorităţii. Sau recunosc în premieră că au fost abuzate de taţii lor. Știi, fiecare confesiuцne în direct se termina cu... MĂ DUC SĂ VORBESC CU MAMA. Credeam că doar noi suntem aşa. Tu ai vorbit cu mama ta, ai pregatit-o de întâlnirea cu... romanul tau si consecintelele lansarii lui?
Am vorbit cu mama. Și cu tata, când era viu. Despre cele trăite de ei atunci când el a ajuns condamnat de regimul sovietic pentru furt din averea statului. Anumite detalii din biografia lui Mustafa (un alt erou din roman) le cunosc de la ei. Dar n-aș vrea ca mama mea să citească vreodată această carte!!! Ar trauma-o. Ar fi foarte dureros să știe ce îi reproșează Margo. Și de ce o acuză de atâtea lucruri.

Despre consecințe vorbind... Vor afirma marii moraliști că e o carte despre nimicuri erotice? Sau poate se revoltă Biserica Ortodoxă și o interzice? Ce mișto! M-aș simți ca Lolita lui Nabokov, interzisă de papalitate! Asta da celebritate! Sau poate va fi catalogat drept un roman sectant? Argumente, vă rog!

Eşti o femeie extrem de curajoasă. Dacă putem numi asta curaj. Te-ai căsătorit cu un deţinut. Ai fost umilită de el şi fizic, şi moral. Cum te uiţi acum la aceste pagini din viaţa ta?
Curaj? Pe naiba! Eu nu știu ce a fost în capul meu, dar sigur ideea că după asta voi scrie. Mi-a trebuit să găsesc personajul care a trăit acest roman și așa a apărut Margo. Orice acțiune din partea oricui îndreptată împotriva noastră (aici răspund așa cum ar face-o Dorian Furtună) se produce doar cu acordul nostru. Cred că mă complăceam în ipostaza de victimă. Aveam nevoie de motive să îmi plâng de milă. Nu că nu le găseam și în casă, dar tot mai bine e când acestea se derulează într-un hol al existenței ștampilat de justiție.

Ti-e ruşine vreodată de unele pagini din trecut?
Am tot făcut meditații, am ascultat zeci de lecții despre cum să scap de senzația de vină. Îhî! E tot cu mine. Mi-e rușine, dar asta e. Cine n-are niciodată astfel de stări? Dar e trecut. Trec, apar altele. Mai scrii un roman, mai consumi niște tutun, mai naști niște idei și, oarecum, obții o balanță între ți-a fost rușine și dă-o naibii!

Ai spus că e multă realitate, dar şi multă ficţiune în povestea ta. Crezi că cititorii ar vrea să fie doar realitate?
Ce fel de scriitor aș fi, dacă aș scrie doar realitatea? Banal, probabil. Comod pentru unii. Oricum, rămân la ideea că orice poveste, înainte de a o edita, trebuie trăită. După, poți să-i faci ce vrei. Îi bagi metafore, o dichisești cu sinonime și alte povești auzite, o treci prin DEX, mai tragi cu ochiul și pe alte nuvele și THE END-ul se tapează aproape singur.

Eşti o femeie iertătoare? Pe cine nu ai putut ierta?
Nu știu. Eu n-am iertat pe multă lume. Iertarea cheamă noi păcate. Sau poate că da... Vezi, mă și contrazic. Asta pentru că nu sunt sigură. Trec și eu la arhive ceea ce nu pot domina.

Ai 45 de ani. Cum e dragostea la vârsta asta? Iubeşti
Am, dar nu e neapărat să îmi mai amintești și tu... Dragostea acum e plină de răbdare. Și trece multe cu vederea. Uneori mă apucă-un dor tâmpit de aventuri. Dar ajunge! Prea multe lecții, prea puține concluzii.

Așa că merg cuminte spre bătrânețe. (Scriu și râd, de data asta))).

Ce urmează? În carieră şi în viaţa personală?
N-aș vrea să mă opresc aici, la poarta închisorii. Cineva mi-a sugerat un nou titlu de roman: Bărbatul de la ușa bisericii. Cred că mă adun o perioadă (asta dacă, printr-o minune, reușesc, caut cuvinte, că e mare nevoie de ele, și iar la scris. Dacă va fi pace. Dacă nu-mi va fi lene. Dar nu-mi va fi. În viața personală nu știu ce urmează. Ceva, oricum, se va întâmpla, și exact atunci când trebuie. Sunt convinsă. Așa că nu încerc aiurea să forțez nota.

Hai să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim că suntem în 2030. Povesteşte-mi ce faci?
2030 va fi după 8 ani? Așea... Deci, exact atunci ies de sub influența Saturnului și guleai, Vasea! Număr vilele, banii din conturi, mașinile din parcul auto, țoalele de firmă, pozele cu celebritățile mondiale, meniurile în localuri de lux, zbor de-asupra lumii în avioane private, consum o dată în lună cocaină, dorm în cel mai mare bazin din Dubai, am amant de la Las Vegas, nepoți culcați în scutece din piele de crocodil... Fain, așa-i?

Indiscutabil!