LILU

Femeia cu miros de iarbă proaspăt tunsă. O combinație de foc și ploaie de toamnă târzie, de vals și furtună. Lilu. Nu aș putea să o categorisesc, pentru că mă încurcă acea flexibilitate în vorbă și în felul său de a fi specifică doar ei. Am crezut că o să-i vină greu această provocare, dar a fumat-o ca pe țigara de după sex. Altfel, dar tot ea, pentru că personalitatea ei nu poate fi ascunsă după haine.

În offline, Lilu este un om cu fericiri și nefericiri, un om care se bucură de șansa de a trăi pe această lume, un om care se clădește zi de zi. Sunt aceiași, doar că fără machiaj, cu mai multă dezordine în casă și vase nespălate.

Am învățat să mă iubesc. În adolescență nu știam să comunic cu mine, să îmi văd atuurile și minusurile. Eram neîncrezătoare și pe alocuri fricoasă. Atunci când am mers la facultate, în alt anturaj, în altă societate, am înțeles că merit mai mult decât îmi ofeream. Știam să fac complimente altora... însă nu mie. Am înțeles că singurul om alături de care voi trăi toată viața sunt eu, am început să îmi iubesc sufletul, să îmi iubesc corpul. Nu e o iubire din aia egoistă și narcisistă, e mai mult o iubire plină de recunoștință pentru toate șansele și toate trăirile.

Un somn lung, un masaj, îmbrățișările fetelor noastre, o cafea băută pe vârf de munte, o mâncare bună gătită de bărbat, acestea sunt doar câteva lucruri care pot părea banale, dar care pe mine mă fac fericită.

Sunt împlinită pentru că tot ce am obținut și realizat în viață a fost și este doar prin propriul efort, dedicație și pasiune. Acel lucru pe care nimeni nu ți-l poate lua. Ce se vede pe rețelele de socializare e chiar viața mea, poate mai sunt unele momente sau zile cu tristeți și dezamăgiri... în oameni, dar nu îmi place să murdăresc oamenii în public, să îmi vărs amarul în online. Și așa sunt mulți oameni veninoși. Ce am de rezolvat – rezolv discutând la direct, matur.

Ce îmi lipsește? Îmi lipsesc oamenii dragi, plecați peste hotare, fratele și nepoțeii, prietene cu ai lor copii. Nu îmi lipsesc lucruri materiale – dacă pe bune am nevoie de ele, le cumpăr sau le obțin pe parcurs.

Iubită? Da. Și chiar e un noroc să găsești în viață un om care să te primească cu toate nebuniile visate și încă nevisate, să te ajute să realizezi tot ce visezi, să fie un tată implicat.

Sunt o fire colerică și mereu am fost un copil energic, cu poftă de viață. Am crescut la fel, în mișcare, alături de mulți oameni, trăind noi experiențe. De la facultate am învățat ce e time management și mi-a prins tare bine (se trebuie materie obligatorie în liceu). De fapt, cea mai mare bogăție a tuturor e timpul. Plătim cu timpul nostru la serviciu și pentru asta suntem răsplătiți cu bani. Timpul, dacă e administrat corect, nu devine dușman, dar aliat. Cel mai important – a avea o agendă (fie ea în telefon sau una fizică). Îmi notez evenimentele, vacanțele, to-do-urile lunare, iar în fiecare seară sau foarte dimineață fac planul zilei. Încerc să stabilesc întâlniri sau deplasări pe același traseu, pentru că practic cel mai mult timp îl stăm în ambuteiaje. Nu am asistentă personală, nu avem o persoană care să ne ajute la curățenie sau gătit. Ne descurcăm cum putem… când reușim, bine, când nu – tot bine.

Întotdeauna am acceptat provocările, îmi place atunci când ies din tiparul de la TV, îmi place să las femeia din mine să se manifeste în toată plenitudinea. Evident că nu toți înțeleg, sunt conștientă că se vor găsi din cei care să zică „Ah, ce frumos!” și din cei care vor zice „Tu doar ești mamă!”. Nu îmi e frică de schimbări cum nu îmi e frică de gura lumii, nu trăiesc cu toată lumea, trăiesc cu mine și familia mea care m-a susținut mereu. M-am simțit ca un adevărat model. Și chiar vă sunt recunoscătoare pentru șansa de a lucra cu o echipă vizionară, cu idei noi, cu mult curaj și pregătire. Am avut încredere totală pentru că atunci când mă las pe mâna profesioniștilor, le ofer toată libertatea.

Noi, oamenii, avem printre nevoile primare și nevoia de a fi acceptați. De multe ori facem multe sacrificii pentru a fi pe placul cuiva. De multe ori în propriul detriment. Încercând să fim pe placul altora, uităm cine suntem noi cu adevărat și e cel mai mare păcat – să pierzi legătura cu propriul suflet.