Text și poze de Paula Miuh
Notițele unei adolescente de 18 ani,
care s-a mutat singură într-o țară pe care nu a mai vizitat-o
vreodată.
Niciodată nu am avut ardoarea sau măcar dorința să mă mut într-o țară ca Olanda. Mereu am visat la Marea Britanie, datorită istoriei, culturii și, bineînțeles, umorului englezilor. Despre olandezi auzisem doar păreri care mă speriau enorm și mă făceau să mă întreb tot mai des „Unde mă pornesc?”.
Și așa am ajuns: cu câte un măr în stomac, două genți grele și trei ore de somn, în aeroportul din Amsterdam. „In două minute ajunge trenul tău, tre' să găsim platforma 12!”, strigă prietena mea, care rămânea în Amsterdam, spre deosebire de mine, care mai aveam un drum de făcut. În momentul în care am ajuns noi pe peron, trenul spre Rotterdam era la ultimul fluierat. Sar în tren, iar prietena mea îmi îndeasă din urmă valiza aproape prinsă între ușile trenului. Eu în tren, ea pe peron. Realizăm că nu ne-am luat nici măcar un rămas-bun ca lumea și zâmbim pierdute ca să ne ascundem agitația…
Nu cred că am reușit să conștientizez prea multe, să-mi analizez fricile și senzațiile, că deja ieșeam din subterana în care ricoșau vocile altor călători. Mi-am dat seama că mă aflu în centrul orașului. În dreapta mea văd casele cub, în stânga – Markhal-ul, iar peste drum – Universitatea.
„Să pleci pentru prima oară spre o lume necunoscută nu e atât de greu. Mai greu e să te reîntorci în acea lume.”
M-am simțit străină acelui loc. Acestea erau unicele locuri pe care le știam din pozele de pe internet și toate se aflau în fața mea. Neștiind pe unde să o apuc, fac cel mai rațional lucru: la prima linie de wi-fi gasită, îi scriu unui apropiat de acasă și mă plâng că nu știu pe unde să o iau. Îmi dau seama că sunt ridicolă și întreb pe cineva direcția spre căminul meu…
În fine, să pleci pentru prima oară spre o lume necunoscută nu e atât de greu. Mai greu e să te reîntorci în acea lume, după ce stai acasă. Deja știi ce urmează. Nu există anticipare sau fantezii legate de ce te așteaptă. Știi că te întorci într-o cameră de cămin cu mobilă ieftină, fară televizor sau covor, pereții căreia îți îmbrățișează cu răceală noua ta viață, și care sunt singurii martori ce văd cum înveți, mănânci, privești filme, dormi, plângi și dansezi…
