Photo & Retouch by Kalisa Marcenco
ROZA VÂNTURILOR
Pentru unii pare a fi o certitudine, fiind aproape inutil să mai întorci „problema” pe toate fețele. De obicei și eu sunt radicală la aceste aspecte, nu prea îmi plac „chestiile prea siropoase” și „smiorcăielile ultra romantice” când vine vorba despre iubire.
E simplu – alb sau negru, suferință sau iubire împărtășită, it’s working or is fucking hard.
Dar aici sunt un pic blocată. Înainte să scriu, m-am gândit mult dacă pentru mine asta e o certitudine cu semnul exclamării la final sau doar o întrebare la care încă nu știu răspunsul.
Și am decis: nu, nu se uită.
Nu se uită ochii pe care i-ai iubit cu adevărat. Și când zic asta nu mă refer la ochii unei iubiri din adolescență, cu care visai să pui tapet colorat pe pereți chiar dacă aveați șanse să muriți de foame.
Nu mă refer la o iubire efemeră care se aprinde în patru zile și se stinge în a cincea, metaforic vorbind. Nu acea iubire care ai luat-o ca un pansament pentru o alta. Vorbesc aici despre acea dragoste. Acea dragoste specială care vine o singură dată în viață sau, mă rog, după caz, de două ori. Maxim!
Unul e cu siguranță bărbatul cu care vei trăi fericită mereu și Slava Domnului nu va fi necesar să nu îi vezi ochii. Te vei ruga să fie toată viața lângă tine și să te poți bucura de ei, fără să îți poți imagina vreodată că, din anumite circumstanțe nefaste, ar trebui doar să ți-i amintești. Nu, nu ai avea cum să îi uiți. Ochii celui care te-a întrebat cu atâta dragoste dacă vrei să îi fii soție, iubită, amantă și toate celelalte. Ochii celui care a devenit o parte din tine, ochii care ți-au alinat durerile și te-au pus la adăpost după furtunile prin care ai trecut. Nu, nu poți să îi uiți niciodată. O să îți apară în vise, în trecătorii de la colțul străzii, în bărbați care poartă cămăși albe sau în cei care aleargă pe bandă la sală. El, acel el care s-a mulat perfect cu armura pe care o formaseși tu, el are ochii care nu se uită. El e marea ta iubire, nebunia și erotismul, adrenalina și echilibrul.
Un al doilea, dacă este cazul, e cel pe care l-ai iubit, dar nu a mers. Și îi mai revezi ochii din când în când în pozele vechi sau în anumite amintiri. Poate nu te gândești la ei așa des ca înainte și nu îți mai sunt indispensabili, dar nu îi poți uita și nu vei putea face asta niciodată. Nici nu îți dorești. E frumos să ai acolo undeva, o privire din trecut care să îți amintească cât de norocoasă ai fost să îi întâlnești. Câte lecții ai învățat, cât de mult ai lucrat cu tine prin ei, pentru a deveni femeia care ești azi. Frumoasă, puternică și deșteaptă, în ochii celui care îți spune acum: „ochii tăi, nu i-aș uita nici după o mie de vieți!”
Sau, chiar dacă nu mai e lângă mine, cum aș putea să uit ochii tatălui meu?