Ilustrație de Lilian Iațco
Fiindcă a vrut și nu a putut să fie totul în viața mea, a preferat să nu fie nimic. Să rămână o poveste care nici să nu înceapă.
La fiecare ceașcă matinală de Julius Meinl, pe care o împărțeam în timp ce îmi răsfiram cu cea mai simplă aroganță posibilă parfumul prin biroul lui de la stat, spunea convins: Sunt doar prieten! Un om care vrea să te vadă. Si pe care aș vrea uneori să îl asculți.
La un Saperavi, Cabernet Sauvignion sau orice era de băut, spunea mai mult. Mi-e dor. Nu știu ce e asta. Sunt pierdut!.
L-am respectat de o mie de ori mai mult. L-am iubit de o mie de ori mai mult.
Și nu știu dacă m-a durut corpul de dorință mai mult de două ori. Și nu știu dacă mi-au tânjit mădularele după el, cel pe care ele nu îl cunosc. Doar inima mea îl știe. Și se bucura uneori nopțile când el găsea curajul să vină.
Venea pentru un cântec pe care îl dansam lipiți unul de altul, inspirând nesătui parfumul trupurilor împăcate cu ideea că nu vor adormi niciodată sub aceleași cearșafuri.
Venea pentru priviri lungi înecate în Fetească Neagră, Fetească Albă, un Rose sau ce-o fi fost de băut prin casă. Ca să nu fie prea jenantă tăcerea.
Își dorea nebunie și se temea că în nebunia mea el ar putea să-mi fie insuficient.
Îl doream într-un fel care depășea dorința trupească și mă temeam că, în nebunia lui, aș putea fi prea puțină.
Vroia ceva ce nu știa cum e. Se temea să nu mă plictisesc de el. Să nu se ardă. Pentru că înapoi nu ar mai fi fost cale de întoarcere.
E un bărbat fidel? Da. Și nu.
...Ce cauți noaptea pe la porți străine?
Nu știu. Dor. Suchka!
Și dacă dincolo de orizont nu există nimic?
Și dacă dincolo de foc, e doar scrum?
Și dacă dincolo de așteptare e doar dezamăgire?
Taaaaaaci....
Nu vreau.
Hai dormi. Noapte bună. Și nu mai pune atâtea întrebări.
POVEȘTI OFTATE LA UN VIN
