Agenția de turism Ideea Tur prezintă:
CAUCAZUL LA BRAȚUL UNUI AMBASADOR
Când toată lumea alege să îşi topească stresul pe un şezlong din Maldive sau Dubai, eu am preferat să mă „dezenervez” în Caucaz. Baku, Tbilisi şi un început de drum al vinului. Sună bine, nu?
În această poveste merg însoţită de Bogdan, partenerul meu de la Fabrik Agency. Din două motive. Unu – să nu o păţesc ca Nina din „Kavkazskaya plennitsa”, iar voi să pierdeţi cea mai perfect-red jurnalistă din Moldova. Și doi, pentru că Bogdan se pricepe în vinuri bune. Iar aici, sigur nu m-aş fi descurcat de una singură. Dar, cel mai tare argument în favoarea Caucazului, este că urma să avem parte de cel mai bun ghid ever, cvadruplul Ambasador al Republicii Moldova în Azerbaijan, Georgia, Iran şi India, Excelenţa sa Gheorghe Leucă. Let’s go!
Day one.
Ziua cu trei aeroporturi
Chișinău Airport. Orice călătorie de acest gen începe într-un aeroport. Al nostru arată şi mai bine după ultima mea ieșire din țară. Cât mă alint cu un mic dejun întârziat în restaurantul elegant și dat cu parfum scump al aeroportului, Bogdan află că are nevoie de viză pentru Azerbaijan. Vedeți că el nu are minunatul pașaport moldovenesc! Cetățenii români au nevoie de viză pentru Azebaijan. Până să aflăm că se poate rezolva online, zâmbim ca și cum nici nu ne imaginăm cum ar fi să rămână Bogdan la Chișinău, iar eu să zbor singură fără un ghid în necunoscuta lume a vinului născut în munții Caucazului. Noroc că site-ul ambasadei azere la Chișinău mergea în dimineața ceea de 12 aprilie, ziua în care a zburat Gagarin în Cosmos și Bogdan la Baku.
Istanbul Airport. A nu se confunda cu Ataturc Airport. Deschis în octombrie 2018. Prima mea senzație e că am ajuns în viitor. Arhitectura cu cupole futuriste și senzația de imensitate îți spun că ești în unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume. Aeroportul arată fabulos, în ciuda migranților adormiți cu capul pe boccele sub vitrine luxuriante de la Gucci, Fendi și Saint Laurent. Opulență și disperare în același loc. A dreamy depth of turquoise, îmi spune led-ul uriaș instalat în mijlocul aeroportului.
Mergem să mâncăm ceva bunișor. Dar, nu e nimic mai ceva decât Efes cu burgeri și cartofi prăjiți. Cu cât chinuim mai mult laptopurile, și timpul parcă se scurge mai repede.
Baku Airport. La Baku ajungem pe întuneric. E nouă seara. „Buna seara!”, ne salută zâmbind șmecher șoferul dlui ambasador. Parcă suntem acasă!
... Și aeroportul de aici este destul de eclipsant. Din exterior, pare o corabie cosmică. Astfel, azerii parcă ne anunţă din start: „Da, avem bani! Mulți!”
Baku by night e poveste. Lumini arhitecturale, strălucire, mașini de lux, viață, hoteluri scumpe și edificii de birouri care sfidează orice amintire sovietică…
Day two.
Vin, faleză, un pian
Dimineaţa începe cu un selfie la balconul camerei de hotel. Trebuie să informez Moldova de pe Insta că eu nu sunt în Moldova. Zona e frumoasă și super safe, asta pentru că hotelul e situat chiar lângă Ministerul de Interne, flancat cu felinare albe care după căderea întunericului transformă instutuția într-un adevărat castel.
La parter dăm mâna cu dl Ambasador și mergem la oficiul celor de la Chabiant, o vinărie cu o istorie de trei ani de abia. Proprietarul vine din sectorul bancar, e o persoană extrem de carismatică și ne propune un ceai sau cafea turcească. Podgoriile Chabiant se află la 750 m înălțime pe culmile sudice ale Caucazului Mare, regiunea Ismayilli. Nu sunt mari, produc cam un milion de sticle pe an, dar au și câteva medalii câștigate la Chișinău. Sunt foarte mândri de ele. Proprietarul iubește vinul moldovenesc, pe care a avut ocazia să îl cunoască de la fostul șef Azercell, Chiril Gaburici și prietenii lui care veneau des de la Chișinău.
Mergem să bem cafea la Hyatt Regency. Ramish Guliyev, managerul hotelului, este născut la Tiraspol. În română spune „Buna sara”, asta își amintește de la buletinul de știri din copilărie. Altfel, la Tiraspol nu se vorbea româna.
Excelența sa e ca acasă aici. Hyatt a găzduit deja câteva expoziții și recepții oferite de dl Ambasador pentru comunitatea de artă și cea diplomatică. Plus, mai mulți oficiali și artiști din țară s-au oprit aici.
Avem o mulțime de subiecte de abordat.
Dl Ambasador Leucă e o personalitate uimitoare, complexă, dintr-o asemenea poziție diplomatică e clar că Excelența sa trebuie să gândească de multe ori în patru feluri cel puțin – ca azerii, ca georgienii, ca iranienii și ca indienii, fără să uite nici pentru o secundă că lucrează pentru statul moldovean. Datorită abilităților sale diplomatice, schimbul economic cu Azerbaijanul a crescut de la 5 la aproape 7 milioane de euro în anul trecut.
De când e aici, a organizat 15 expoziții de pictură, ceramică și fotografie. Fără bani de la sponsori generoși. „Și primul pictor, și al doilea, și al treilea, și al patrulea, și al cincilea, și al șaselea, au stat la noi, îmi explică dl Ambasador când îl întreb de bugete. Stăm împreună la o masă. Eu nu mănânc mult.” (râdem)
De la dl Ambasador aflu cum poți face lucruri mari pentru imaginea țării cam cu atâția bani de protocol cât ar lăsa într-un restaurant patru oameni care țin dietă.
În două săptămâni Baku va găzdui cursa de Formula 1 și tot orașul e împânzit de gradene. Ajungem pe faleză, e cel mai adorabil loc din Baku. E fabulos să ai Marea Caspică în centrul orașului. Oftez. Baku e un oraș care țipă de bine. Sigur că astea sunt aparențele, partea sclipitoare a lucrurilor. Dar de data asta nu le caut pe cele din întuneric. Le las acolo.
Trecem printr-o subterană și mi se oprește răsuflarea. În subteranele din Baku ești ca în palat. Lustre pe tavan, marmură și gresie care strălucește de curățenie și miroase a parfum. Oamenii nu scuipă semințe și nu vând chiloți.
Mergem la Four Seasons să ne vedem cu Arslan Abbasov, este proprietarul revistei MOST luxury lifestyle magazine, ceva foarte apropiat de VIP magazin, și Azeri Observer. Și la noi nu e simplu să ai o revistă, dar la ei mi se pare și mai... Mai mulți copii de părinți bogați și influenți au câte o revistă glossy.
Arslan promovează cu drag inițiativele și evenimentele organizate de șeful misiunii noastre. Sunt prieteni, iar recent jurnalistul a realizat un interviu cu Ministrul de Externe Tudor Ulianovschi și altul cu dna Alla Leucă, președinta Organizației soțiilor șefilor misiunilor diplomatice din Baku.
E cea mai lungă zi, pentru că de la Four Seasons mergem pe jos la un concert de pian organizat de Ambasada Marocului. Cunoaștem muzica clasică orientală, iar pianistul marocan mă duce într-o lume diferită de lumea lui Doga, Porumbescu sau Chaikovski. Înțeleg de ce trebuia să fiu în acea seară la acel concert din Baku. Sunt lucruri, întâmplări, experiențe unice care vin peste noi și noi le acceptăm, pur și simpu. Și ne bucurăm că am fost aleși din milioane de oameni...
După o zi cu emoții răvășitoare, acceptăm invitația la cină a dlui Ambasador. Bucătăria și vinul, și locația, și plimbarea pe jos spre hotel, îmi confirmă că Baku e un oraș în care se întâmplă lucruri.
Day three.
Despre vinul azer făcut de moldoveni
Părăsim Baku-ul de dimineață. Mergem spre granița cu Georgia, iar până acolo avem două vizite la vinării. Az-Granata este una dintre cele mai mari întreprinderi vinicole din zonă. Surpriza este să îl întâlnim aici pe Victor Bankov, enolog celebru de la Chișinău, care de un an este șef pe vinul de aici. Vedeți că azerii fac un fantastic vin din rodii, iar cum e să îmblânzești strugurii, știe Victor.
În Azerbaijan e ok să lucrezi în industria asta, oamenii au bani și vor să fie cei mai tari. Să vezi ironia sorții. Noi suntem tari, dar nu avem bani să demonstrăm și să investim așa cum am vrea.
Victor arată ca un om fericit. Aici poate crea, munci. Face ce îi place și știe cel mai bine. Cere și i se dă. La Chișinău tot cerea, dar până să i se dea, l-au „furat” azerii. S-a obișnuit și cu tradițiile lor. La orele 11.00 și 16.00 toată lumea lasă baltă munca și bea ceai. Chiar dacă lucrează într-o vinărie. În aceste ore, totul este paralizat pentru pauza de ceai. Probabil, astea sunt orele la care am putea cotropi Azerbaijanul. Nici nu ar avea cine să opună rezistență...
Tot aici îl cunosc pe Eugen Hartea. Și el îi reînvață pe azeri să facă vin, doar că la altă vinărie. Eugen e aici cu soția și fiica lor. În mai puțin de un an, micuța Daniela, de 3 anișori, cântă imnul azer, vorbește rusa, engleza și româna, bineînțeles.
După o degustare cu de toate, las un autograf în limba română în cartea de oaspeți, iar la poarta vinăriei, nu putem să nu ne îmbrățișăm. Este o despărțire chiar emoționantă. Victor face o destăinuire: sunt prima femeie străină pe care o cuprinde de când e în Azerbaijan. Acum înțeleg ce norocoși sunt bărbații moldoveni! În general, lui Victor îi place să asocieze vinul cu femeia, e foate multă asemănare în caractere și manifestări. Dar aici, în Azerbaijan, tre să fii foarte atent cu aceste asocieri. Nici măcar în prezența unor prieteni de familie, el și ea, nu ai voie să spui bancuri cu note de erotism sau, doamne ferește, despre sex! O femeie dacă te vede prima oară, va vorbi cu tine, dar nu te va privi niciodată. Să nu vă mirați dacă vi se întâmplă. Nu e o ceva personal.
În drumul dintre AZ Granata și următoarea vinărie am timp să văd țara. Țara adevărată. Cu locuri în care petrolul și banii din petrol nu au cum să ajungă. Nici Formula 1. Nici revistele glossy. E o discrepanță între capitală și satele azere. Aici parcă nu se știe încă că au mai apărut mașini după Jiguli și Moskvici. Câmpiile se împletesc firesc cu munții, cerul cu pământul, norii cu soarele... Când ajung la Chabiant, podgoriile, munții înecați în ceață și peisajul magnific te aruncă iarăși în altă parte. Nu e Baku, nu e sat chinuit, e altceva. Un chateau care respiră între vii și munții liberi.
Vinul de la Chabiant îl creează Marco Catelani. Marco stă de ceva ani aici, a reușit să se și îndrăgostească și să se căsătorească. A făcut chiar și o miniatură de Cricova sau Milești, dar pe moldoveni asta nu o să-i uimească... Ce mă miră și mă supără puțin e că secretele vinurilor moldovenești și italiene se mută câte un pic în Caucaz. După ce că muzica noastră fuge de acasă, uite că fuge și vinul.. prin oameni.
Dar nu e ușor să îi faci pe azeri să iubească vinul. Unu, pentru că foarte mulți dintre ei sunt plecați la Moscova. Iar foarte mulți dintre cei care au rămas, preferă vodca.
Halim, unul din șefii de la Chabiant, e încântat că suntem acolo. După ce abia de mai respirăm după cel mai savuros chebab și trei feluri de carne, spune că nu ne lasă să plecăm până nu ne face și un pui la grătar. Suntem ca rudele de departe. „Copiii mei nu fac nicio diferență între un american și un moldovean. Pentru mine însă voi sunteți prietenii mei și prietenii părinților mei...” Da, sentimentali azerii ăștia... Exact ca moldovenii după un pahar cu vin. La un colț de masă plâng, la alt colț de masă cântă...
Plecăm cu daruri, cu cele mai bune vinuri de la Chabiant. În câteva ore ajungem la vama cu Georgia. Gazda noastră, dl Ambasador Leucă, ne conduce prin cele două vămi și ne predă, ca pe niște ostatici valoroși, lui Levan. Ar merge cu noi mai departe, dar mâine are un eveniment în Baku, așa că vor conduce toată noaptea ca să fie dimineață înapoi. Levan, un bun cunoscut al Consulului nostru onorific la Tbilisi, va avea grijă de noi mai departe. Levan are cam 30 de ani, un zâmbet larg și inocent și o durere în ochi pe care o poartă tot poporul său.
Despre Sakartvelo, adică Georgia, vă povestesc în ediția viitoare. Pe curând...
