ROZA VÂNTURILOR
Azi despre... MOMENTE
„Câteodată știi la ce gândesc? Că cel mai bun leac se dă la cel mai bolnav om. De unde așa fericire să fii tu leac mie?”. Îmi întinde cafeaua. Știe că o beau fără zahăr și totuși mă întreabă deseori dacă nu e prea amară. Apoi mă întreabă dacă nu mi-a fost frig noaptea, apoi să-mi iau pardesiul când ies, că e vânt azi. Și umbrela să nu o uit... E vreme de ploaie. Răspund doar cu un surâs gândului său și intru în discuție referitor la celelalte... Ne așezăm la masă pentru un mic dejun încă la braț cu visele de peste noapte. Cafeaua devine dulce prin zâmbete.
Peste zi și în momentul în care trec acest text dincolo de mine, prin tastare rapidă... îmi tot răsună în minte... „Cel mai bun leac se dă celui mai bolnav om...”
Avem oare o misiune în viețile partenerilor noștri?
Devenim leac unul pentru celălalt?
Oare unul oferă și altul primește sau ne îmbolnăvim și tratăm pe rând?
Ce faci când nu mai ai „medicamentul”?
Cum e când fiecare se iubește mai mult pe sine decât pe celălalt și unde nu mai e loc de punți?
Ce ne oferă putere și dragoste ca să ne asumăm nu doar starea de bine, dar și ravenele, rănile celui de alături?
De unde luăm apă?
Câte căi avem de parcurs împreună?
La bine și la greu... cunoscută expresie...
E o roză a vânturilor viața asta și cu tine însuți... și în doi.