Viorica Nagacevschi: „Trei zile ca trei povești.”
„To have a good time” o spun mereu când mă simt de parcă am făcut o gaură în cer. Vi s-a întâmplat și vouă? Ei bine! Tot ce e mai sus de Moldova ar fi, cam sub fruntea Domnului, iar mai jos de ea, eu le zic subsolurile lumii. Epocile din care venim nu prea se iau în tandemuri. Astfel, chiar dacă sângele meu mai poartă rămășițele otomanilor, am zis să-l salut și să le zic să lăsăm tenebrele la o parte, viața merită trăită! Trei zile ca trei povești. O lună portocalie, cafea și Bosforul pacificator. Jurnalul meu ar fi fost încheiat imediat, dacă...
1. Avionul care aterizase în Istanbul la miezul nopții, tocmai îmi aplecase luna spre mine, care se declanșa în culori dogoritoare. Mercurul retrograd în Orient se înghesuia în alte nuanțe. Roșu. Se făcuse prea cald. Stăpâna străzilor care m-a întâlnit a fost ea, pisica tatuată cu ochii afumați. N-a fost unica. Orașul Istanbul ia trofeul la câte feline pufoase defilează prin el. Vreți o pisică?! Hm... Uber-ul fusese cea mai ieftină cale de a găsi Hotelul. Șoferul, un curd naționalizat, o făcuse pe „shumaher-ul”. Cică să fim atenți, că turiștii sunt furați și ne „popesc de momeală” pentru a ne vinde fleacuri ieftine la prețuri mari. Mai vedem! Orașul vechi te transformă cu o demență năucitoare într-un om al epocii otomane. Nu știu dacă se declină cuvântul otoman, dar mi-l asumasem pe deplin.
2. Bosforul. Dimineața, terasa hotelului îmi deschidea brațele prea gloriosului Bosfor. Această gură a Mării Negre, a rupt cele două lumi de continente în Europa și Asia. Probabil, Dumnezeu dorea să-și coboare prin el grădinile pe Pământ, dar... În ultima vreme, citeam despre Bosfor, că este o verigă principală de trecere a navelor îndreptate spre Ucraina. Căutam cu ochii să le văd încarcerate pe la temnițe de maluri, dar nu erau. S-au speriat. Războiul nu e o chestie de joacă. Pănă și apele se luptă și ridică cetăți de rezistență. E liniște.
3. Cafeaua. Licoarea Orientului. Fiartă la ibric în care se strecoară multe alte condimente, se savurează din pahare. Nicăieri în lume nu vei găsi această molimă a paharului, decât aici, în Turcia. De fapt, și ceaiul se servește la fel. Cafeaua e bine să o savurezi, stând cât mai jos, la podea. Catargele cu vele de arome îți scutură toți moșii din înfundătura pieptului, iar mugurii plăcerii te ridică din subsoluri. Aroma ei te îmbată, iar ție îți vine să nu te mai ridici de acolo, pentru a nu tulbura vălul care ți se răsucește în jurul gândurilor tale. Cafelele fac Yoga la fel ca oamenii.
4. The Grand Bazaar. Stația Beyazit-Kapali-Carși locul cel mai aglomerat din centrul vechi al orașului. Marele Bazar al cutiei pandorei ocrotește cronicele istoriei bizantine. Rătăceam prin clădirea de peste 500 de ani și mă minunam cum mă surprinde timpul.
O bijuterie orientală, plină de condimente, ceaiuri, cafele, rahaturi, baclavale, mătăsuri, covorașe, fleacuri de care vrei, pe care momentan ai vrea să le ai în casa ta. Aici mi-am adus aminte de cuvintele curdului naționalizat de la Uber. Dicționarul meu de prețuri a făcut „delete” la tot și poftele mele s-au declanșat într-un festin nebun. Ceaiuri din flori de trandafir, romaniță, nucșoară, precum și alte mătrăgune, le-am ticsit în saci, de parcă nu mai plodea pământul meu florile sale. Apoi trecusem la dulciuri. Rahat-lucumurile, îmbibate cu nuci de tot soiul, mi-au stors toate gusturile. Treaba asta cu platoul de degustare, uzanțe bine cunoscute, devenise un aspirator de bani, pentru a îndulci toate rudele rămase acasă. Mătăsurile te alintau ca orice mamă, care își visa copilul cel mai frumos din lume. Mi-am pus pe mine zeci de șaluri și eșarfe, de parcă otomanii îmi atingeau umerii cu palmele lor. Am luat câteva. Apropo, Geta (Burlacu), prietena mea m-a rugat să-i iau un clopoțel și o cană din Turcia. Ceramica bizantină te fascinează nu doar prin culori, cu și prin formele lor xesagonale, încât am luat nu un clopoțel, ci tocmai patru (pentru a nu te duce cu mâna goală undeva). Culorile de turcoaz, cobalt și roșu aprins combinate cu motive florale îți lasă ochii în cascade de impresii.
5. Lampa Aladin. Din toată gama serală a minunilor orientale, nu poți lăsa privirile să se rătăcească aiurea. Ele te prind într-o avanpremieră și te devoalează de gândurile șaherezadice, de parcă ai trăi ultima pagină a poveștilor din una mie nopți. Magia luminilor îți asasinează orice realitate și devii fără să vrei un visător.
6. Hagia Sophia sau Marea Moschee Ayasofia. Este prima Catedrală a Patriarhiei Ecumenice construită din ordinul Împăratului Iustinian. După 1453 a devenit Moschee, dar în 1985 a fost transformată în Muzeu, monument inclus în patrimoniul UNESCO. Un capriciu burghez a reîntors în vara anului 2020 din nou Catedrala în Moschee, ceea ce a nemulțumit o planetă întreagă. Oricât de mult n-ar vrea unii să-l vadă pe Dumnezeu orb, pânzele sub care au ascuns chipul Fecioarei Maria, sunt atât de străvezii, încât simți cum orizontul îți zămislește grădina cu păsări. Privirea ei te urmărește peste tot. Am îngenuncheat pe covorul catifelat, iar de sus venea miros de lemn dulce.
7. Humus, cebap, salată de vinete, baclavale, rahat, înghețată, alune fistic, budincă de orez, brânzeturi, olive, ceai cafea... Ruinele unei siluete. Atât.
8. P.S. Rătăcirea mea pe drumurile bizantine a fost cu doi sfeșnici din crestomațiile plămădite de doi oameni, fiu-meu Vasile și nepoata mea (unica) cu același nume, Viorica.
9. Istanbul-Chișinău. Stația terminus.