Text: Doina Popa
Foto: Katrin Ches
Stilist: Loredana Anton
Ținute: Mango
Olga Țapordei
Cofondator Angry Business, expert în marketing și branding personal
... LA 19 ANI, ADOLESCENTA DIN SATUL FETIȚA, PESTE VARĂ, S-A POMENIT LA CHIȘINĂU, studentă la buget la facultatea de Administrație Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova. Am obținut locul la buget mai mult din frică (râde), mi-era teamă că părinții mei, bugetari fiind, și în timpurile grele ale anului 2002, nu-mi vor putea achita contractul de studii. Așa că mi-am asumat sarcina de a merge independent.
PENTRU CĂ NU VOIAM SĂ RĂMÂN O OARECARE FETIȚĂ, AM ALES SĂ FAC STUDII ÎN ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ ca să devină fetița primăriță. Dorința mi s-a stins când, în timpul lunilor de practică am aflat ce salarii au funcționarii de stat. 800 de lei la Guvern, 1200 de lei la Președinție. Hm, dar la primărie!?
LA ACADEMIE ERAU MULTE FETE FRUMOASE DIN ORAȘ ȘI, cumva, în timpul primelor luni de studii, văzând tot ce se întâmplă aici, mi-am zis că trebuie și eu să pot să-mi permit haine diverse și să fiu ca acele fete frumoase. Am obținut un job pentru weekend ca și consultant într-un magazin de telefoane mobile. Pentru că aveam venitul bazat și pe procent din vânzări, am înțeles că munca e direct proporțională cu banii primiți. Așa că am lucrat mult.
ÎN FOARTE SCURT TIMP AM AVANSAT PROFESIONAL, devenisem manager de magazin și toți cei cinci ani de facultate am lucrat acolo. Apoi, când mi-am luat diploma, deja aveam bani, îmi cumpărasem mașină, călătoream, eram la un cu totul alt nivel și mi-am zis că vreau un alt statut. Am anunțat că plec de la job, iar la scurt timp m-a recrutat o companie din București, un holding internațional. Mi-au propus să rămân la București, am rămas pentru jumătate de an, apoi mi-am zis că trebuie să revin în țară. Am revenit și am muncit timp de o lună și jumătate ca Manager pe vânzări la o companie care făcea geamuri de termopan.
ÎNTR-O ZI, MERGÂND PE STRADĂ DE LA BIROU SPRE CASĂ M-AM ÎNTÂLNIT CU RUSLAN COJOCARU, primul meu șef. Și el exact în perioada aceea cumpărase franciza la Pizza Celentano. Mi-a propus să fiu director de restaurant. Am acceptat. Apoi director de rețea pentru Tucano Coffee. Eu am crescut odată cu afacerile lui, de fapt. Am petrecut acolo încă nouă ani. Apoi am plecat în Angry Business.
ANGRY BUSINESS... DE LA ALEXANDRU BORDEA A PORNIT, PE CARE L-AM CUNOSCUT ÎNTR-UN PROIECT DE COLABORARE TUCANO CU EVENDA, APOI I-AM FĂCUT MARKETING OUTSOURCE PE EVENDA, iar ca și continuare firească, el a venit cu ideea de să fiu partener în Angry Business pe care deja îl dezvolta cu Alina Andriuță. S-a întâmplat acum cinci ani și jumătate. De atunci fac Angry Business. Am început cu două produse de bază – coaching și start-up – în format de traininguri. Dar, ulterior, a apărut consultanța – ajut alți oameni să-și lanseze afaceri sau să le construiesc departamentul de marketing sau să contribui la construirea unei imagini personale.
ÎN PREZENT, BRANDINGUL PERSONAL MĂ ABSOARBE PE DEPLIN ȘI E PASIUNEA MEA. Pentru că eu cam totdeauna am făcut marketing. Făceam aceasta doar ca și consultanță individuală, privată, dar la sugestia unui beneficiar a apărut și cursul deschis de branding personal.
BRANDINGUL, ÎN GENERAL, ESTE DOAR AMBALAJUL și acum este foarte ușor de construit. Dar trebuie să fie ceva acolo, în acel ambalaj - conținutul, esența. Poți să dai ceea ce nu ești, dar va fi de scurtă durată.
ÎNTR-UN AN JUMĂTATE, DACĂ VORBIM DE INSTAGRAM, de la 4,5 mii de foloweri eu am crescut la 16 mii. Nu fac nimic pentru asta, doar am încercat să fac introspecția personală, să înțeleg ce le este interesant oamenilor și să înțeleg ce imagine au despre mine. După ce am testat pe mine, am făcut niște cursuri și am sistematizat, tehnologizat aceste cunoștințe. Pur și simplu e inimaginabil ce plăcere am când văd ce devine beneficiarul meu în jumătate de an – cum se transformă, capătă încredere în sine, vrea mai mult.
EU SUNT GENUL DE OM CARE TRĂIEȘTE AZI, AICI ȘI ACUM. Asta enervează multă lume. Mie îmi place să trăiesc momentul. Poate că am ajuns aici datorită anumitor situații de viață. Și, da, am scopuri setate pe viitor, dar asta nu înseamnă că azi o să îmi limitez posibilitățile doar pentru ca să agonisesc. Emoția aceasta mă face să trăiesc mai mult, să generez mai mult și să vreau mai mult.
RED manifest
Un proiect inițiat de Oriflame Moldova, în parteneriat cu Asociația Femeilor de Afaceri din Moldova, despre femei de succes în afaceri și în viață.
ȘI EA...
A PIERDUT TRENURI ȘI A ESCALADAT MUNȚI.
A PLANAT LA ÎNĂLȚIMEA ZBORULUI DE PASĂRE, DAR ȘI A VĂZUT ARIPI RĂNITE PE CARE A COBORÂT SĂ LE TRATEZE.
A LUPTAT CA SĂ OBȚINĂ, DAR ȘI A ZÂMBIT PĂȘIND PE ZONE MINATE.
ȘI-A TRECUT PROFUNZIMEA PRIVIRII PRIN LACRIMI, DAR I-A OFERIT CULOARE PRIN ÎNCREDERE.FEMEIE.
DAR EA...
A ȘTIUT CĂ LA ORICE CAPĂT DE TUNEL E O LUMINĂ.
A ALES SĂ VORBEASCĂ ATUNCI CÂND ALȚII ÎI SPUNEAU SĂ TACĂ.
A ALES SĂ ACȚIONEZE CHIAR ȘI ATUNCI CÂND RISCA PREA MULT.
A ALES SĂ-ȘI DOREASCĂ, SĂ VISEZE ȘI SĂ MUNCEASCĂ.
AZI INSPIRĂ...
AZI ESCALADEAZĂ ALTITUDINI ALĂTURI DE TINE.
ȘI NU EZITĂ NICIODATĂ SĂ TE IA DE MÂNĂ.